Sezonul rece este perioada perfectă în care să-ți surprinzi familia și prietenii cu băuturi festive și rafinate. Prosecco-ul, prin prospețimea și efervescența sa, este baza ideală pentru diverse cocktailuri care aduc un plus de eleganță și veselie în cadrul meselor de Crăciun și Revelion. Descoperă cinci rețete care îți vor transforma petrecerile în adevărate momente speciale, în cele ce urmează!
Bellini cu piersici și prosecco
Pentru un început al serii delicat, dar sofisticat, încearcă un Bellini festiv. Ca să îl prepari, ai nevoie de numai două ingrediente: 100 de ml de piure de piersici și 150 de ml de prosecco pentru fiecare porție. Dacă nu ai la îndemână piersici proaspete, poți folosi piure de piersici din conservă. Amestecă piureul într-un pahar de tip flute și completează cu prosecco, turnând încet pentru a-i păstra cât mai bine aciditatea. La final, pentru un efect vizual plăcut, adaugă o felie de piersică pe marginea paharului. Alege o sticlă de prosecco de calitate dacă vrei să obții gustul perfect, de fiecare dată!
Mimosa cu portocale roșii
Vrei să adaugi o notă de culoare mesei tale de sărbători? Prepară un Mimosa delicios, într-o variantă reinterpretată. Pentru aceasta, ai nevoie de 100 de ml de suc proaspăt de portocale roșii și 150 de ml de prosecco, cantități din care vei obține un pahar. Toarnă sucul într-un pahar de tip flute, apoi completează cu prosecco. Aromele dulci-acrișoare ale portocalelor roșii se vor combina perfect cu prospețimea prosecco-ului și vor crea un cocktail ușor și revigorant. Servește-l alături de aperitive sau deserturi ușoare pentru un efect spectaculos.
Spritz cu merișoare și rozmarin
Un Spritz festiv este alegerea perfectă dacă vrei să sărbătorești Crăciunul sau Anul Nou cu stil. Într-un pahar mare, amestecă 50 de ml de lichior de merișoare cu 100 de ml de prosecco și 50 de ml de apă minerală carbogazoasă. Adaugă câteva boabe de merișoare proaspete și o crenguță de rozmarin pentru a obține un aspect spectaculos. Gustul răcoritor al merișoarelor și aroma subtilă a rozmarinului va crea o combinație sofisticată, ideală pentru momentele speciale din timpul sărbătorilor.
French 75 cu un twist special
Această variantă a clasicului French 75 adaugă o notă festivă unei rețete deja elegante. Ai nevoie de 30 de ml de gin, 15 ml de suc proaspăt de lămâie, 15 ml de sirop de zahăr și 100 de ml de prosecco. Amestecă energic ginul, sucul de lămâie și siropul într-un shaker cu gheață, apoi strecoară lichidul cu grijă într-un pahar îngust și înalt. Completează cu prosecco și decorează cocktailul astfel obținut cu puțină coajă de lămâie sau cu o cireașă confiată. Această băutură va deveni, cu siguranță, vedeta serii, și va fi preferata invitaților care apreciază băuturile rafinate.
Kir Royal cu zmeură și prosecco
Pentru un final spectaculos, prepară un Kir Royal festiv. Toarnă 20 de ml de lichior de zmeură într-un pahar de șampanie, apoi completează cu 150 de ml de prosecco. Adaugă câteva fructe proaspete de zmeură pentru un decor atrăgător și o notă subtilă de fructe. Dulceața delicată a lichiorului de zmeură se va îmbina perfect cu prospețimea prosecco-ului și va da naștere unui cocktail sofisticat și ușor de preparat. Această rețetă este ideală pentru a încheia seara într-o notă dulce și elegantă.
În final, fiecare dintre aceste cocktailuri va oferi un strop de magie sărbătorilor tale. Alege rețeta care îți place cel mai mult sau încearcă-le pe toate pentru o petrecere plină de surprize. Prosecco-ul transformă orice băutură într-o experiență deosebită, iar aceste combinații creative vor face ca momentele petrecute alături de cei dragi să fie cu adevărat memorabile!













