Cum alegi microfonul potrivit pentru podcast

416
microfoane wireless

Podcastingul este cel mai nou trend în materie de comunicare, dând posibilitatea oricui să devină realizatorul propriului talk-show. Poți face podcasting împreună cu diverși invitați sau poți să fii tu unicul invitat, vorbind despre absolut orice subiect vrei. La prima vedere, pare destul de simplu, dar dacă vrei să ai succes și să câștigi cât mai mulți urmăritori, trebuie să investești în aparatură și în amenajarea unui spațiu rezonabil pentru transmisie.

În ceea ce privește partea tehnică, una dintre piesele importante este microfonul, iar în materialul de față îți vom spune cum trebuie să își alegi un microfon, dacă vrei să faci podcasting de calitate. 

Microfon direcțional sau omnidirecțional?

În funcție de modul de captare a sunetului, microfoanele se împart în aceste două categorii principale, așa că vei fi pus în situația de a alege varianta cea mai potrivită dintre ele. Microfoanele omnidirecționale se mai numesc și „ambientale”, având în componență două capsule care captează sunetul din unghiuri diferite. Acestea nu se concentrează pe un sunet anume sau pe o anumită frecvență, având rolul de a capta în special atmosfera și mai puțin o voce aflată în prim plan, așa cum se întâmpla în cazul podcastingului.

În schimb microfoanele direcționale sunt special realizate pentru a capta vocile în timpul unui dialog sau interviu, așa că un astfel de microfon este exact ceea ce își trebuie pentru podcast. 

Dinamic, condenser sau ribbon?

Dacă luăm în calcul modul de funcționare, avem trei categorii de microfoane, din care va trebui iarăși să-l alegi pe cel mai potrivit.

  • Microfoanele dinamice – principiul lor de funcționare este  inducția electromagnetică, tehnologie care permite realizarea unor microfoane mai robuste, cu un grad mare de rezistență la șocuri și umiditate. În majoritatea cazurilor, sunt folosite ca microfoane vocale de scenă, pentru transmisiile live sau înregistrările vocale în studio. Prin urmare, un model de microfon dinamic ar fi foarte potrivit și pentru podcast.
  • Microfoanele condenser – sunt mai sensibile decât cele dinamice și au o acuratețe a sunetului mult mai bună. Sunt folosite cu precădere în studiourile de înregistrări, dar poți folosi un astfel de model și pentru podcast dacă vrei un sunet „cristal”. Ține cont însă că va trebui să îl protejezi cu un filtru, pentru că, datorită sensibilității ridicate, poate capta și sunete care nu ți-ai dori să se audă cum ar fi sunetul respirației sau plescăiturile involuntare.
  • Microfoanele ribbon – datorită caracteristicilor lor, microfoanele din această gamă sun folosite în mod special pentru a capta sunetul instrumentelor acustice. Așadar, dacă vrei să îți încânți urmăritorii și cu un moment artistic, performând la chitară sau un alt instrument, e indicat să folosești și un astfel de microfon.

Microfon USB sau XLR?

Acestea sunt principalele două opțiuni pe care le ai la dispoziție când vine vorba de conectica unui microfon pentru podcast. Dacă ești începător și nu stăpânești foarte bine detaliile tehnice, îți recomandăm să alegi un microfon USB. Acesta se conectează cu calculatorul, laptopul, sau tableta prin intermediul portului USB, fără a fi nevoie apoi de nici un fel de reglaje tehnice. Cu un astfel de microfon poți face fără probleme monologuri sau interviuri, trebuind doar să îl conectezi la un dispozitiv.

Microfoanele XLR necesită o interfață suplimentară, cum ar fi un mixer sau un recorder digital, și totodată o serie de reglaje de finețe. Este modelul de microfon recomandat utilizatorilor mai avansați, redând o calitate mult mai bună a sunetului.

De asemenea, dacă ai nevoie de mai multă mobilitate în timpul înregistrării și nu vrei să fii legat de calculator, poți folosi un microfon wireless, alimentat de baterii și dotat cu un emițător și un receptor pentru preluarea sunetului.

Așadar, acestea sunt cele mai importante lucruri de știut în alegerea unui microfon pentru podcasting, iar dacă vei ține cont de ele, vei putea să-ți comanzi exact ceea ce își trebuie.