Tehnologia ne-a schimbat viața, a modificat cele mai multe sarcini zilnice, munca și chiar și modul nostru de a interacționa unii cu alții. Un proces care a afectat și companiile și care a avut ca rezultat nașterea de noi modele de afaceri, digitalizarea departamentelor și formarea specialiștilor în competențe digitale.
Competențele digitale sunt esențiale pentru ca afacerile să evolueze și să crească pe piață. Este necesar să existe angajați care au cunoștințe tehnice în domeniul tehnologic (Hard skills) și care știu să le îmbine cu atitudini corecte (Soft skills).
Ce sunt competențele digitale pentru o companie?
Abilitățile digitale ale angajaților, sunt acele cunoștințe sau abilități care contribuie la transformarea culturală, economică și digitizarea unei companii. Abilități care permit utilizarea în siguranță a tuturor acelor instrumente și tehnologii care accelerează și îmbunătățesc atingerea obiectivelor.
Abilitățile digitale sunt împărțite în două grupe: Hard și Soft. Primele – Hard – sunt cele legate de cunoștințele tehnice în sine, precum Inteligența Artificială, Robotizarea, realitatea virtuală etc. Cele Soft se referă la procesele folosite pentru a încorpora tehnologia. Ne referim la munca în echipă, creativitate și capacitatea de adaptare la schimbare. Cele din urmă competențe, sunt esențiale pentru ca transformarea digitală a companiei să fie eficientă. Cu toate acestea, angajații se vor adapta corect la schimbările digitale, doar dacă îmbină ambele competențe.
În era informațională, companiile trebuie să acorde o atenție deosebită cunoștințelor digitale de bază și să le integreze în strategia lor de marketing pentru a ajunge la mai mulți clienți, vânzări, parteneri etc. Sunt foarte relevante strategiile de atragere a utilizatorilor online, fidelizarea clienților, utilizarea corectă a rețelelor sociale instituționale etc.
În cadrul Proiectului DIGITAL SKILLS TRAINING, Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România în parteneriat cu Blocul Național Sindical oferă cursuri GRATUITE de Competențe digitale pentru angajații din regiunea de dezvoltare Nord-Est.
Proiectul vine cu programe de învățare la locul de muncă în domeniul digital și tehnologiei informațiilor și comunicațiilor. Cursurile de Specializare Digitală –“Competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere” vor favoriza valorificarea potențialului de digitalizare a angajaților și a dezvoltării companiilor prin integrarea tehnologiei digitale.
PIB-ul în regiune Nord – Est este cel mai mic din țară și constituie două treimi din media națională. În anul 2022 evoluția macroeconomică este mult afectată de contextul geopolitic, dar și de creșterea prețurilor materiilor prime, transport și de modificarea spontană a lanțurilor de aprovizionare. Pentru anii 2023 – 2025 în economia regiunii se estimează o creștere a mediei anuale a PIB-ului de 4,2%. Ramurile economice dezvoltate în această regiune sunt Agricultura; Construcțiile, Turismul și Serviciile. Orașele industriale din regiune sunt Iași, Bacău și Suceava, aici sunt înregistrate cele mai multe IMM-uri. În regiunea Nord – Est este înregistrată cea mai mare rată a locurilor de muncă vacante, unul din motive este lipsa angajaților cu competențe digitale.
Cursurile de Competențe Digitale oferite GRATUIT în cadrul proiectului DIGITAL SKILLS TRAINING sunt acreditate de către Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), sunt recunoscute la nivel național și internațional.
Durata cursurilor va fi de 80 de ore, incluzând teorie și practică. Înscrierea în proiect a angajaților din regiunea Nord-Est se poate face completând formularul de pe pagina proiectului www.inscriere-digital-skills.ro/