Ușor, accesibil, aprobare online, livrarea banilor în cont rapid – acestea sunt principalele repere pentru solicitarea și obținerea unui credit online. Problemele apărute peste noapte pot fi rezolvate cu ajutor financiar de la o instituție creditoare. În era vitezei și a tehnologiei, totul se poate face doar în format electronic.
Un împrumut rapid de la o instituție financiară bancară poate fi solicitat și primit în anumite condiții. Pentru situații neprevăzute, există varianta rapidă, la o instituție financiară nebancară, care îți rezolvă o problemă ce nu suportă amânare. Solicitarea creditului se face online, împrumutul este aprobat în același fel, iar rambursarea creditului rapid Viaconto se poate face tot online.
Cum poți obține suma necesară?
După ce ai identificat instituția creditoare la care vei apela este bine să faci o simulare pe site-ul acesteia, în secțiunea Calculator online. Astfel, vei afla ce sumă poți împrumuta pentru prima dată, care va fi suma totală de restituit la finalul perioadei contractuale, alegând în același timp termenul de valabilitate pentru credit.
Dacă devii client fidel, de la al doilea împrumut, suma creditată poate crește.
Care sunt condițiile necesare împrumutului?
Orice solicitare de credit este însoțită de niște documente justificative. Vei avea nevoie să trimiți un cont bancar cu un card valabil atașat acestuia, să fii utilizator de servicii de internet banking, să demonstrezi că ai venituri lunare și să oferi o copie după actul de identitate.
De asemenea nu poți avea datorii active, trebuie să ai reședința în România și vârsta cuprinsă între 20 și 70 de ani.
Cum soliciți creditul?
Direct pe site-ul instituției financiare nebancare, completând un formular online, oferind toate informațiile solicitate.
În cel mai scurt timp vei primi răspuns la cererea ta, iar dacă condițiile minime sunt îndeplinite, banii vor intra direct în contul tău bancar.
Cum restitui suma împrumutată?
Rambursarea sumei se face în termen de 30 de zile, de la data încheierii contractului sau se poate realiza în rate eșalonate. Cum banii au intrat direct în cont și tu vei putea face plata în contul firmei.
Dacă optezi pentru restituirea sumelor de bani la casieria băncilor trebuie să fii pregătit să plătești comisioane pentru aceste operațiuni.
Nu uita că există și posibilitatea plăților realizate în regim self pay.
Ce se întâmplă dacă poți plăti în avans?
Este foarte bine, pentru că astfel nu vei mai acumula dobândă, iar costul per total va fi mai scăzut.
Dacă nu folosești toată suma, de asemenea vei plăti o dobândă mai mică pentru că aceasta este percepută doar pentru banii folosiți.
Dacă optezi pentru rambursare înainte de finalizarea creditului vei plăti doar suma împrumutată și dobânda până în acel moment.
Cum poți amâna împrumutul?
Dacă la data scadentă a creditului constați că nu poți plăti suma necesară, trebuie să anunți și să ceri amânarea. Acest lucru este posibil, dar va însemna plata unei taxe suplimentare și un nou termen de încheiere a contractului. Modul de plată se va stabili împreună cu angajații instituției creditoare.
Ce se întâmplă dacă nu plătești?
Pentru fiecare zi de întârziere se vor aplica penalități și nu vei mai putea face retrageri din suma creditată.
Astfel, bonitatea ta va fi afectată, iar pe viitor există posibilitatea ca cererea ta pentru un nou împrumut să nu mai fie aprobată.
Mai mult, anumite instituții creditoare de tipul celor nebancare pot aloca împrumutul unor terți, iar costurile de revendicare a neplății vor fi transferate clientului, deținător al împrumutului.
Împrumutul și rambursarea unui credit la o instituție financiară nebancară se pot face online. Contractul pe care îl vei încheia cu o astfel de entitate trebuie să fie respectat și are niște prevederi asemănătoare oricărui tip de credit bancar. Suma finală de restitui va fi cunoscută de la început, la fel și perioada contractuală. Orice întârziere la plată atrage sancțiuni, motiv pentru care nu este recomandat să te împrumuți mai mult decât poți plăti.