Ce presupune operația de reconstrucție mamară și când este necesară

274
Ce presupune operația de reconstrucție mamară și când este necesară

Reconstrucția mamară este o intervenție chirurgicală efectuată pentru recrearea sânului, cel mai frecvent după îndepărtarea acestuia printr-o altă intervenție (mastectomie sau lumpectomie) necesară pentru tratamentul cancerului de sân. Operația de reconstrucție mamară poate fi efectuată imediat după mastectomie sau la câteva luni distanță. Decizia de a apela la reconstrucția mamară este foarte personală, iar unele paciente aleg totuși să nu efectueze această intervenție [1]. Citește în continuare și află care sunt tipurile de reconstrucție mamară și ce presupune procedura!

Tipuri de reconstrucție mamară

Persoanele care au trecut printr-o operație pentru tratarea cancerului de sân au la dispoziție două tipuri de intervenții pentru redarea aspectului sânilor:

  • Reconstrucția cu ajutorul țesuturilor proprii – țesutul este recoltat dintr-o altă parte a corpului, cel mai frecvent de la nivelul abdomenului inferior, și este folosit pentru a recrea sânul.
  • Reconstrucția cu implanturi – sânul este recreat cu ajutorul unui implant salin sau siliconic ce poate fi plasat sub mușchiul pectoral sau deasupra acestuia [1].

Factori pentru alegerea tipului de reconstrucție mamară

Alegerea unui anumit tip de reconstrucție mamară după mastectomie se face în funcție de factorii individuali ai pacientei, precum și ținând cont de preferințele personale ale acesteia. Printre factorii luați în considerare la alegerea tipului de intervenție se numără:

  • Starea generală de sănătate (inclusiv alte afecțiuni și statusul fumător);
  • Localizarea și dimensiunea cancerului de sân;
  • Dimensiunea sânilor;
  • Amploarea intervenției chirurgicale pentru tratarea cancerului de sân;
  • Tratamentul pentru cancerul de sân ulterior intervenției;
  • Țesutul disponibil pentru reconstrucție [2].

Procedura de reconstrucție mamară

Reconstrucția mamară se realizează sub anestezie generală pentru ca pacientă să nu resimtă durere sau disconfort în timpul intervenției. Dacă intervenția chirurgicală prin care sânul a fost îndepărtat a afectat și țesutul muscular care urmează să susțină sânul, chirurgul poate apela la transferul de țesut muscular de la nivelul abdomenului, spatelui, feselor sau al coapselor [3].

În cazul reconstrucției mamare cu țesuturi proprii, chirurgul recoltează grăsime de la nivelul abdomenului, coapselor sau feselor prin liposucție și o folosește pentru a reconstrui sânul sau pentru a-i ameliora aspectul ulterior. În general, această procedură durează mai mult și presupune o recuperare mai lungă comparativ cu reconstrucția prin implant [4].

În cazul reconstrucției prin implant, prima etapă este reprezentată de plasarea unui expander care are rolul de a extinde pielea și țesuturile moi ce vor acoperi implantul. După plasarea expanderului, acesta va fi umplut progresiv cu soluție salină și poate servi ca implant definitiv sau poate fi înlocuit de un implant printr-o altă intervenție ulterioară. În funcție de caracteristicile tumorii și de forma sânului, reconstrucția mamară cu implant direct poate reprezenta o opțiune [3].

Uneori, operația de reconstrucție mamară poate necesita plasarea unui tub de dren care are rolul de a evacua lichide și sânge pe măsură ce țesutul se reface după intervenție. Chirurgul va îndepărta tubul de dren odată ce nu va mai fi necesar [1].

Necesitatea reconstrucției mamare

Cel mai frecvent intervenția de reconstrucție mamară este efectuată după ce sânul a fost îndepărtat total sau parțial printr-o intervenție necesară pentru tratarea cancerului de sân. Totuși, reconstrucția mamară poate fi utilizată și pentru refacerea simetriei sânilor sau pentru corectarea unor anomalii congenitale ale sânilor (defecte din naștere) [1].

În concluzie, operația de reconstrucție mamară le oferă pacientelor ce au trecut prin mastectomie posibilitatea de a-și recăpăta aspectul sânilor. Alegerea tipului de reconstrucție mamară depinde atât de caracteristicile fiecărei paciente, cât și de preferințele personale. Dacă te gândești să apelezi la reconstrucția mamară, nu ezita să iei legătura cu un chirurg plastician pentru a afla mai multe detalii despre procedură!

Surse informative

  1. “Breast Reconstruction: What Is It, Types, Procedure & Recovery.” Cleveland Clinic, 27 Sept. 2021, my.clevelandclinic.org/health/treatments/16809-breast-reconstruction. 
  2. The American Cancer Society medical and editorial content team. “Breast Reconstruction Options.” American Cancer Society, 20 Oct. 2021, www.cancer.org/cancer/breast-cancer/reconstruction-surgery/breast-reconstruction-options.html. 
  3. “Breast Reconstruction Procedure Steps.” American Society of Plastic Surgeons, www.plasticsurgery.org/reconstructive-procedures/breast-reconstruction/procedure.
  4. “Breast Reconstruction with Flap Surgery.” Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research, 29 Dec. 2020, www.mayoclinic.org/tests-procedures/breast-reconstruction-flap/about/pac-20384937.