Ce este ambreiajul și 5 probleme pe care le poate suferi

836
Ce este ambreiajul și 5 probleme pe care le poate suferi

Cu toții știm că mașina noastră are un motor cu ajutorul căruia funcționează, că motorul are nevoie de combustibil pentru a funcționa, dar foarte puțini dintre noi suntem la curent cu o componentă foarte importantă a mașinilor cu transmisie manuală. Ambreiajul este un mecanism care conectează sau deconectează cele două axe, una de la motor, iar cealaltă care învârte roțile. Chiar dacă motorul funcționează, roțile nu se învârt mereu, iar acest lucru este posibil datorită ambreiajului. 

Atunci când sunt conectate, cele două axe funcționează la aceeași viteză, iar atunci când sunt deconectate pot funcționa independent. Asemeni unui burghiu, care o axă acționată de un motor și una care acționează vârful, ambreiajul are de obicei mișcări rotative, deși sunt posibile și ambreiaje liniare. 

Pentru majoritatea șoferilor pasionați de mașini, nimic nu se compară cu o transmisie manuală. Apăsarea pedalei de ambreiaj, simultan cu schimbarea treptelor de viteză, oferă o satisfacție pe care mașinile automate nu o pot oferi. Ca multe alte componente ale unei mașini, ambreiajul se poate uza și va trebui schimbat pentru a-și îndeplini rolul cu succes. Există două tipuri de ambreiaj, uscat și umed. Cel din urmă este foarte bine lubrifiat și răcit cu ajutorul lichidului de ambreiaj. Fiind o componentă importantă pentru funcționarea ambreiajelor umede, lichidul de ambreiaj trebuie să fie mereu prezent. În caz contrar, pot apărea deficiențe în funcționare sau chiar blocări.

Iată care sunt cele mai frecvente probleme pe care le poate suferi ambreiajul

  1. Uzarea

Cea mai des întâlnită problemă este uzarea discurilor din cauza frecării. Materialul de pe fiecare disc este asemănător cu materialul de la plăcuțele de frână. Din cauza frecării continue, acesta se uzează și trebuie înlocuit. Atunci când cea mai mare parte sau totalitatea materialului de pe disc se uzează, ambreiajul începe să alunece, iar în cele din urmă nu va mai transmite puterea motorului către roțile pe care trebuie să le învârtească. Dacă te lovești de această problemă, poți comanda aici ambreiaj Logan, astfel încât mașina ta să funcționeze impecabil cât mai curând.

  1. Utilizarea continuă

Uzarea ambreiajului apare doar când discul și volanta se învârt la viteze diferite. Atunci când sunt cuplate și funcționează împreună la aceeași viteză, materialul de frecare nu este afectat. Cu cât ambreiajul este acționat mai mult (prin apăsarea pedalei), cu atât se va uza mai repede. Unii șoferi obișnuiesc să își odihnească piciorul pe pedala de ambreiaj, iar asta va cupla ambreiajul. Chiar dacă nu este nevoie de funcționarea lui, ambreiajul își face datoria, iar asta va duce la uzură prematură. 

  1. Cablu de ambreiaj rupt ori slăbit

Cablul de ambreiaj este împletit din oțel și este cel care face legătura între transmisie și pedală. Atunci când pedala este apăsată, cablul de ambreiaj trage și decuplează ambreiajul, astfel încât transmisia să poată fi deplasată în siguranță. Când cablul de ambreiaj se slăbește, pot apărea probleme la schimbarea vitezelor, iar asta duce la un condus dificil. De obicei, atunci când cablul de ambreiaj are probleme, există simptome specifice care te pot alerta astfel încât să intervii la timp. 

  1. Scurgeri ale lichidului de ambreiaj

Atunci când componentele unui ambreiaj umed nu sunt lubrifiate, funcționarea acestuia va avea de suferit. Este destul de simplu să îți dai seama dacă există scurgeri ale lichidului de ambreiaj, deoarece vei avea dificultăți de schimbare a treptelor de viteză. În plus, pot exista zgomote ca de măcinare în timp ce mergi cu mașina, iar pedala de ambreiaj rămâne aproape de podea. 

  1. Aer în ambreiaj

Dacă ai înlocuit de curând discul de ambreiaj, cilindrul principal sau ai schimbat lichidul, va trebui să te asiguri că nu a rămas niciun pic de aer în sistem, pentru ca totul să poată funcționa perfect. Procedura de eliminarea a aerului din sistemul de ambreiaj se numește aerisire și trebuie făcută cu atenție, deoarece în caz contrar, orice bulă de aer va scădea forța de împingere a lichidului hidraulic, iar transmisia se face dificil.